Site Loader
copil interior

Frustrarea celor mai multe mame vine din faptul că uită mereu să pună la socoteală pe unul din copii. Numărul corect al copiilor este numărul copiilor născuți +1. Din cauza aceasta, ele nu reușesc să își gestioneze corect responsabilitățile și grijile. Unul din copii rămâne mereu frustrat și își cere drepturile vociferând…

Copilul interior al mamei ar trebui să ocupe primul loc în grijile ei. Este ceva nevăzut dar foarte important, atât de important încât de acest lucru atârnă întreaga bună-stare a mamei. Din acest crezuet al îngrijirii propriului copil, se naște și forța de a se îngriji de nevoile și binele emoțional și fizic al celorlalți copii născuți. Prin îngrijirea copilului interior mă refer la ascultarea lui. La vederea lui. La asumarea lui. La integrarea și implicarea lui în toată viața, de la cea mai măruntă situație de viață până la cea pe care ea o consideră cea mai importantă.

Când corpurile noastre se maturizează și devin adulte, începem să ne trăim viața parcă pe pilot automat. Ne grăbim, facem lucrurile superficial, ne comparăm cu alții și suferim. Acest lucru se întâmplă pentru că nu mai ținem cont de emoțiile noastre, de visele noastre. Nu ne mai stabilim scopuri intrinseci de îndeplinit. Nu mai suntem conștienți de noi, devenim cumva egoiști și disociați.

Dacă am fost copiii unor părinți narcisici, indisponibili emoționali și egoiști, atunci se prea poate să nu fi învățat grija de sine. Să nu știm ce înseamnă să contezi cu adevărat în ochii altor oameni. Să nu simți că ai un cuvânt de spus. Acesta este motivul pentru care, la maturitate, mulți adulți devin dezechilibrați, fie fiind prea colerici și pronunțându-se ostentativ în contextele sociale, fie prea timizi și cu tendința de a se face nevăzuți.

Pe mine, anul trecut m-a învățat prin toți oamenii care mi-au ieșit în cale și prin multe situații de viață că încă îmi neglijez copilul interior. Că încă mai am tendința să mă rup de mine și să mă apuc de lucrurile de îndeplinit zi de zi … fără MINE. Pentru că așa am fost programată 20 de ani. Pentru că sinapsele se țin bine să nu se schimbe. Pentru că este nevoie de un avânt și un efort foarte mare să creez alte programări conforme cu ceea ce acum știu că este ok și de dorit pentru adultul care am devenit.

Acum știu că țipetele, neascultarea și toți nervii activați de copiii născuți sunt, pe undeva, o lipsă de ascultare și de compasiune față de propriul copil interior. Acum știu că, de fiecare dată, când îmi tratez copiii cu orice mică urmă de agresivitate (șii știm că aceasta nu este doar fizică, ci mai ales psihologică), eul meu copil este iar uitat și eu sunt în pijamalele tatălui sau mamei mele și îl cert. Și îi spun să nu existe. Și îi spun că e greșit. Și îi spun că nu este suficient.

Azi îmi iau copilul interior în brațe și îi spun cu mare drag: fără tine eu nu exist. Fără tine eu nu aș fi cea eu autentică. Nu mai vreau să merg nicăieri fără tine. Nu mai vreau să spun nimic fără să țin cont și de ce vrei tu. Nu mai vreau să iau nicio decizie fără să îți privesc și întâlnesc emoțiile. Și chiar de voi uita de tine, chiar dacă valurile vieții mă vor lua, chiar dacă voi obosi în drumul meu, tu nu mă lăsa. Vino, cu mânuța ta mică și atinge-mi obrazul obosit și plâns și zi-mi: „Eu voi fi mereu cu tine!”

Post Author: Ioana Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *