Site Loader

Nu-mi trebuie dovezi științifice ca să știu că a existat un Adam și o Evă la începutul lumii. Se văd astăzi foarte clar urmașii lor și urmele păcatelor făcute acolo în Rai. Poate că Biblia a încercat să ne prezinte o varianta romanțată, pe înțelesul omului de rând a acestui Rai, dar acesta a existat. Pentru unii este o stare, pentru alții și o stare și un loc. Dar o stare nu devine un loc până la urmă? Și un loc … frumos nu presupune mereu o stare bună? O stare mai bună, schimbată dintr-o stare de rău presupune mereu și alt mediu, alt loc. Și asta este, de exemplu, pocăința. Schimbarea gândirii și deci a stării pentru a atrage alte locuri, alți oameni, alte întâmplări. Și așa se schimbă iadul în rai.

Revenind. Ce a făcut bărbatul în Rai după ce a fost „prins” de Dumnezeu că s-a ascuns după ce a gustat din pomul binelui și al răului? A dat vina pe femeie. Și pe Dumnezeu: „Femeia pe care TU mi-ai dat-o m-a pus să gust din măr…”

Ca lucrător cu oamenii, aud expresia asta foarte foarte des. O aud la copiii mei: „Ea mi-a făcut așa. Ea nu trebuia să… Uite ce mi-a făcut C…” Și în special aud că fiul meu o acuză pe fiica mea. Ea, însă, îl provoacă pe el. Vede unde îi sunt punctele slabe și insistă și zgândăre și tachinează. Și el reacționează și este agresiv. Asta este toată schema între bărbat și femeie. Se vede de la vârste foarte fragede. Cine are ochi de văzut să vadă și cine are urechi de auzit să audă. Ea este atrasă de a face anumite lucruri. El, dacă este slab și imatur, fie se lasă tras către ce vrea femeia și face, apoi o acuză, fie refuză cu duritate și îi vorbește critic, fie, ințelegând ispitele firii omenești, cu blândețe și fermitate îi spune de ce nu este bine sau recomandat să facă acele lucruri. Atitudinea din urmă nu am întâlnit-o personal la niciun bărbat niciodată. Este o atitudine care implica multă muncă cu sine.

Femeia este mai sensibilă la astfel de lucruri. Ea ar putea fi modelată cu ușurință de un bărbat corect poziționat. Doar așa, bărbatul poate deveni acel „cap al familiei”. Sufletul ei, dacă iubește, dă totul, se deschide cu totul ca o floare. De aceea, ea poate fi distrusă de bărbați egoiști și lași. De bărbați care nu știu să îi vorbească, care nu ies din carapacea lor să se cunoască pe sine și ca să vadă și sufletul partenerei lor.

Învinovățirea femeii de către bărbatul imatur și slab este foarte prezentă sub diverse forme. Voi enumera doar câteva dintre ele pe care le-am întâlnit personal pe toate:

– învinovățirea directă: „Tu ești vinovată pentru asta”

– învinovățirea indirectă care are mai multe forme:

*neasumarea propriei asprimi, ignoranțe, lipse de iubire, ipocrizii, neputințe

*proiecția: eu sunt egoist dar spun despre altul că e, și interpretez fiecare lucru pe care îl face cu aceasta etichetă

* autojustificarea: „eu nu fac anumite lucruri pentru că nici tu nu faci…”

Desigur, opusul învinovățirii este asumarea propriilor neputințe. Acest lucru este dificil pentru că presupune renunțarea la mândrie, la ego, și micșorarea narcisismului. În unele cazuri, este nevoie de identificarea unor credințe greșite, distorsionate care vin dintr-o cultură nefastă.

Femeia, fosta fetiță, are și ea trauma vinei în ea. De la învinovățirea ei de către Adam și plătirea păcatului prin alungarea din Rai (e o auto-alungare acolo), până la învinovățirea ei de către propriul tată și următorii bărbați din viața ei. Femeia are de învățat lecția smereniei precum Fecioara Maria, mama lui Iisus. Adică înțelegerea tentațiilor pe care le are ca femeie (de exemplu, a credulității), a pornirii bărbatului de a învinovăți și acceptării unor adevăruri.

Mai cu ușurință este înclinată din fire femeia să se supună, să asculte de un bărbat- așa este ea, ca o floare de colt care inclină să crească într-un colț de munte. Sufletul ei este foarte sensibil si simte foarte mult acuzațiile chiar și indirecte și subtile ale bărbatului.

De aceea, un suflet de fetiță/femeie poate fi zdrențuit, schimonosit de puterea unui bărbat egoist și laș. Într-o cultură patriarhală, o femeie chiar sfântă poate fi văzută ca o femeie desfrânată dacă nu este educată și dacă nu i se încurajează nici în familie nici în școală autoeducația, inteligența emoțională, aprecierea ei ca femeie, deopotrivă ca și bărbatul. Nu îi este încurajată deloc cunoașterea de sine. Este înfricoșată, mai degrabă. Și astfel ea își pierde capacitatea de a se autoevalua corect, de a se raporta corect la sine, la semeni, la bărbat. Și astfel cresc rănile, crește suferința. Și femeia se vede nevoită să se apere, să își creeze paloșe, ceea ce este nefiresc pentru ea. Astfel, devine timorată, fără putere de ase exprima, nesigură, anxioasă, cu multe reacții emoționale. Ea are nevoie să se deschidă. Însuși actul sexual depinde și presupune deschiderea ei, sufletească și fizică. Bărbatul chiar trebuie să protejeze femeia, prin natura lui, prin prezența lui- iar femeia să se lase protejată de puterea lui reală, nu de amenințarea lui, nu de controlul lui. Are nevoie ca de bunăvoie să se abandoneze acestei relații și acesta este modul în care poate ea funcționa și își poate manifesta cele mai frumoase daruri. De aceea, bărbatul poate „strica” o femeie mai ușor decât o poate face femeia.

Într-un următor articol, voi vorbi și despre atributele și puterile femeii și influența acesteia asupra bărbatului.

Post Author: Ioana Pavel

One Reply to “Suferința tăcută a femeii în cuplurile religioase”

  1. Apreciez munca pe care o faci, Ioana! Ai surprins foarte fain aici câteva din mecanismele de funcționare ale femeii, bărbatului și cuplurilor in general. Cat de bine ar fi dacă prin ceea ce faci tu, eu, noi etc. femeile ar ajunge sa fie măcar un pic mai bine cu ele insele, mai relaxate, mai încrezătoare, mai curajoase, mai flexibile….îți doresc succes! Eu te citesc constant, rezonez cu felul tau de a fi și de a gândi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *